Codul Rutier 2022, la a treia variantă: toți șoferii trebuie să știe noile sancțiuni, sunt mai blânde

de: Andrei Tilimpea
01 07. 2022

Codul rutier urmează să fie schimbat din nou, potrivit unui proiect de lege ce va ajunge curând la votul decisiv al deputaților.

Astfel, o parte dintre măsurile apărute spre începutul anului urmează să fie modificate sau chiar să dispară.

În proiectul de lege, ce ar putea fi adoptat de Parlament, se propune modificarea sau chiar eliminarea unor măsuri apărute în iarnă, deoarece, potrivit inițiatorilor, sunt considerate mult prea dure.

De exemplu, după ce s-a stabilit că șoferii agresivi în trafic riscă amenzi și suspendarea permisului și au fost detaliate și acțiunile ce sunt considerate astfel, prin proiectul de față se elimină una dintre aceste acțiuni.

Cu alte cuvinte, proiectul stabilește că deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens, nu mai este considerat un comportament agresiv.

Apoi, perioada de suspendarea a permisului auto se va prelungi cu încă 30 de zile atunci când șoferul încalcă anumite reguli de circulație într-un termen mai scurt, respectiv de doar trei luni, față de șase luni, așa cum stabilește Codul rutier în acest moment.

O bătaie de joc

În momentul de față, Codul rutier prevede că dacă nu este începător și trece testul de verificare, titularul permisului suspendat își poate recăpăta drepturile de conducere după două treimi din perioada de suspendare, care se scurtează cu o treime.

De asemenea, cei sancționați pentru depășirea cu peste 70 km/h a vitezei maxime admise pe drum, chiar dacă aceasta nu este permisă acum, pot beneficia de o perioadă scurtă de suspendare a permisului de conducere. Cu alte cuvinte, se va elimina această situație din lista celor ce nu permit acum reducerea perioadei de suspendare a permisului.

O altă măsură ce va reduce severitatea Codului rutier este faptul că de acum se vor putea suprapune perioadele de suspendare stabilite pentru mai multe contravenții.

De asemenea, pentru a scurta perioada de suspendare a permisului de conducere, se va prelungi perioada în care se poate proba cunoașterea regulilor de circulație prin promovarea testului, adică 40 de zile.

În cazul depășirii vitezei maxime cu mai mult de 70 km/h, spre deosebire de ce se întâmplă acum, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se va elibera cu drept de circulaţie.

Nu în ultimul rând, proiectul vine și cu cea mai importantă lămurire. Mai exact, stabilește că geamurile mașinii ce trebuie menținute permanent curate pentru a nu risca amenzi de peste 1.000 de lei sunt parbrizul și geamurile laterale din față ale autovehiculului, nu și cele din spate sau luneta, așa cum prevede acum Codul rutier.